Însoțește-o pe Aurora în timp ce își aduce perspectiva unică în League of Legends: Wild Rift, cu evenimentul Aurora's Runeterra Adventure.
Program
Început – 25 iulie 2025 // 3:00 ora României
Sfârșit – 26 august 2025 // 2:59 ora României*
*Zilele și orele se pot schimba. Verifică întotdeauna programul din joc pentru cele mai precise informații.
Cum funcționează
Aventura Aurorei are loc pe o tablă de joc plină de tot felul de premii și evenimente, atât pozitive, cât și negative. Dă cu zarul pentru a progresa pe tablă și a revendica diverse premii pe parcurs.
Energy Nexus
Energy Nexus se va debloca și construi pe măsură ce progresezi, în funcție de spațiile de pe tablă pe care aterizezi. Revendică-ți energia câștigată cu greu, apoi intră în Energy Store pentru a o cheltui pe premii la alegerea ta, inclusiv pe skin-ul prestige Star Guardian Jinx.
Lap Milestone Rewards
Fiecare tur în jurul tablei de joc este un triumf! De aceea vei câștiga și recompense bazate pe numărul de dăți în care ai parcurs întregul traseu.
Cum obții zaruri?
Singura modalitate de a naviga pe tabla de joc a Aurorei este cu zaruri. Din fericire, există mai multe moduri de a le obține:
Misiuni zilnice
Fiecare zi este o nouă șansă de a câștiga niște zaruri! Misiunile zilnice sunt, în general, simple și includ sarcini precum deschiderea interfeței evenimentului, completarea unui anumit număr de meciuri și eliminarea unui anumit număr de campioni inamici. Se resetează în fiecare zi la 3:00 ora de vară a României, așa că dacă ești aproape de prag, asigură-te că faci un efort suplimentar înainte ca progresul tău să fie resetat.
Misiuni de provocare
Misiunile de provocare durează pe toată durata evenimentului și necesită puțin mai multă finețe pentru a fi realizate. Acestea includ sarcini precum obținerea titlului de MVP de un anumit număr de ori, înfrângerea lui Baron de mai multe ori și câștigarea unui joc cu Aurora. Spre deosebire de misiunile zilnice, acestea pot fi completate o singură dată, așa că ține ochii pe premiu pe măsură ce evenimentul continuă, pentru a te asigura că ești pe drumul spre glorie!
Treasure Chests
Pe măsură ce avansezi pe tablă, s-ar putea să ai noroc și să ajungi la Treasure block! Atunci, o notificare pop-up te va informa despre posibilitatea de a achiziționa un Voyager Chest pentru 2.000 de ''Blue Motes''; comoara are 70% șanse să conțină un zar standard, 20% șanse pentru două zaruri și 10% șanse să obții un zar universal (care îți permite să alegi numărul rezultatului obținut). Vei accepta misiunea? Gândește-te bine; dacă refuzi, opțiunea va dispărea și va trebui să ajungi din nou la ea pentru o nouă oportunitate de achiziție!